Călăuza e în tine deja.
Calea lui Marcus, ziua 41.
Un inginer moare și, din cauza unei erori administrative, este trimis în Iad.
Diavolul, uimit că are primul inginer venit în Iad vreodată, îl întâmpină cu covorul roșu.
Inginerul, foarte curând, începe rapid să inspecteze instalațiile, sugerând tot felul de îmbunătățiri în Iad. După vreo lună Iadul funcționează mai bine ca niciodată, când Sfântul Petru își dă seama de greșeală și îi comunică faptul la biroul superior.
Dumnezeu îl cheamă pe Diavol să-i explice eroarea, dar acesta din urmă refuză să-i dea inginerul. Dumnezeu îi spune că mai bine i-l predă pe inginer căci altfel îl va da în judecată pe inginer pentru tot ce are Iadul, realizat cu știința inginerului pe care trebuia să o pună în slujba Raiului. Diavolul râde și spune: ,,Dumnezeule, anunță-mă când reușești vreodată să găsești un avocat, acolo la tine în Rai!”
Acum trecem la lucrurile serioase. Mai jos, este meditația pe care vă invit să o folosiți din plin pentru evoluția personală la care ne-am pornit. Merită amintit că Marcus Aurelius a scris pentru sine, nu pentru a câștiga audiență, public sau bani din conferințe de self-help la Ateneu. Cine merge cu răbdare pe Calea lui Marcus observă tăcut că de ajutor au nevoie mai mult cei care stau în zilele noastre pe scena Ateneului zicând că învață lumea să trăiască, decât oricine din sala ce privește un spectacol nu o ființă umană model. A ști să vorbești este una, a deveni om model prin comportament interior, exterior identic cu ceea ce predici oamenilor e total rar și total altceva.
Meditația 5, din Cartea a III-a. Marcus Aurelius, Către Sine:
,,Nu săvârși nimic fără voie, ori din egoism, ori fără o atentă chibzuință și nici din dorința de a fi împotrivă.
Nu-ți înfrumuseța cu zorzoane gândirea, nu fi flecar, nici pisălog.
Mai mult, zeul din tine să fie călăuza unui bărbat, a unui om matur, a unui om politic, a unui roman și a unui împărat, menținut pe calea cea dreaptă, întocmai unuia care așteaptă chemarea ce-l va slobozi din viață, fără să aibă nevoie de jurământ sau de mărturie omenească.
Lumina senină să fie în tine, să nu ai nevoie de cârmaci din afară, de liniștea și de echilibrul procurat de la alții.
Trebuie, în concluzie, să fii drept prin tine însuți, nu sprijinit prin proptele.”