Fac răul bine.

Calea lui Marcus, ziua 32.

Gluma mea preferată, atât pentru înțelesul filosofic, cât și pentru realitatea binelui și a răului este următoarea:

Un bărbat care s-a străduit toată viața lui să facă lucrurile ,,ca la carte” moare și ajunge la poarta Raiului. Foarte vesel, când îi deschide poarta Sfântul Pavel, omul nostru zice: ,,Mă bucur Sfinte Pavel, eram sigur că ajung aici la cum m-am chinuit toată viața să fiu băiat cuminte în toate. Abia aștept să îmi arăți locurile!”

Sfântul Pavel îl felicită și îi spune: ,,Prea bine, dragul nostru, bine ai venit! Hai mai întâi să te cazezi și apoi facem o plimbare prin Rai!”

Bărbatul care ,,a făcut lucrurile ca la carte” toată viața e dus în fața unui zgârie nori pe malul unui ocean de cleștar. Sfântul Pavel îi zice: ,,Iată, prietenul meu, aici la demisol este camera ta binemeritată!” Perfectul pământului zice: ,,Domnule Sfinte Pavel, cum la demisol? Păi eu m-am abținut toată viața de la tot ca să ajung în Rai. Acum sunt aici și mă cazați la demisol? Eu vreau sus la penthouse!”

Sfântul Pavel îl ia de o aripă și îi spune confidențial: ,,Omule, eu cred că tu nu ai înțeles cum funcționează Raiul. Să îți explic. La penthouse nu stau niște suflete care nu au făcut niciodată vreun păcat sau vreun rău. Ba dimpotrivă, tot penthouse-ul din acest zgârâie nori este plin de suflete care au făcut mari belele pe pământ, rele și prostii cam mari! Doar că la timpul când au sesizat diferența între rău și bine, când și-au auzit conștiința, s-au pocăit, adică le-a părut rău și nu au mai făcut vreodată! Așadar, dacă vrei să fii și tu acolo sus la penthouse, îți mai dau o zi pe pământ și du-te și fă și tu un păcat! Să simți ce înseamnă părerea de rău și suferința că l-ai făcut și te aducem rapid aici unde meriți!”

Zis și făcut. Se trezește Bărbatul-Ca-La-Carte pe pământ, acasă la el, pentru 24 de ore cu misiunea să facă un mare păcat. Dar ce păcat să facă? A, da! O vede pe vecina lui care se despărțise de bărbat de 3 ani! Îl tot invita adesea pe la ea, cât era băiat-ca-la-carte, să îi repare una alta! Așadar obligat la un păcat, merge direct la ea foarte zâmbăreț și zice: ,,Nu ai avea ceva să îți repar azi, vecină?” Vecina zice: ,,Oho, cum să nu! Timp să ai!” Și a reparat Bărbatul-Ca-La-Carte chiuveta, mașina de spălat, perdeaua, dușumeaua. Se făcuse noapte. Femeia i-a zis: ,,Am pregătit masa! Am o sticlă de vin. Rămâi să te omenesc!” Cină pe cinste. La final, desertul a fost servit în pat. Din plin.

Înainte de zori, Bărbatul-Ca-La-Carte se trezește plin de remușcări, cu o suferință grea în piept pentru ce s-a lăsat să facă! Se îmbracă în tăcere, fără să trezească pe femeie, apoi pleacă tiptil spre ușă, căci se făcuse aproape timpul să ajungă în Rai cu răul făcut și pocăința la activ. Cât mergea spre ușă, măcinat de gândul: ,,Sunt un mizerabil, am făcut un rău, un mare rău, mai bine mă mulțumeam cu demisolul’’, o mână îl prinde de umăr. Când se întoarce, o vede pe femeie, luminoasă, semi adormită, cu ochi scânteietori îi spune tandru: ,,Permite-mi măcar să îți spun un lucru înainte să pleci: nici nu știi ce imens bine mi-ai făcut!”

Meditația 13, din Cartea a II-a. Marcus Aurelius, Către Sine.

,,Nimic nu e mai bicisnic (adică lipsit de personalitate, demn de compătimire) decât curiozitatea aceluia care se învârte pretutindeni, vrând să afle toate și scormonind măruntaiele pământului, după cum spune poetul, cercetează, chiar prin presupuneri, cele ce se petrec în sufletele din apropierea lui, dar nu înțelege că este îndeajuns să se apropie de geniul aflat în sine și să-l cinstească în mod sincer. (…) Adesea, într-un anumit fel, sunt vrednici de milă, din cauza necunoașterii binelui și răului; acest beteșug nu este deloc mai mic decât neputința de a deosebi cele albe de cele negre.”

Succes.