Închipuirea și urzeala.
Calea lui Marcus, ziua 47.
Un motan și o pisică tigrată flirtau la gard, noaptea. Motanul s-a aplecat spre tigrată, plin de pasiune, și a tors: „Aș muri pentru tine.” Tigrata l-a privit de sub pleoape lăsate și a întrebat: „De câte ori?”
Faptul că așez o glumă dintre cele pe care le prefer, înaintea unei meditații - exercițiu spiritual profund, pe care îl propun ca temă zilnică de evoluție personală, din Marcus Aurelius, dorește să exemplifice situația reală pe care o experimentăm zi de zi, în viață! Trivialul înconjoară profundul. Comicul de calitate ori abjectul histrionic stau straturi-straturi peste nevoia de profund, ca la un millefeuilles acrit.
Nu există un loc sau un context pe această lume, în această viață unde să trăim liniștea, confortul interior și împlinirea de sine așa cum fals așteaptă aceia care speră că ,,va veni o zi!”, ,,va veni un moment!”! Nu va veni nimic!
Împlinirea este în mijlocul acestui amestec de rău urât cu bine frumos. Fără a dori să exprim vreo metaforă, omul poate învăța de la nufăr. Noroiul în care stă ,,îl hrănește”, iar rădăcinile sale sunt ca de copac uriaș, tot în noroi stau și ele. Altfel nu ar fi nufăr. Adică ceea ce a fost făcut să fie. Ființa umană, în loc să caute să trăiască ceea ce a fost făcut să fie, aleargă să se prefacă în ce nu este. Și am scris cuvântul ,,prefacă” intenționat și conștient de polisemia sa, binevenită.
Meditația 11, din Cartea a III-a. Marcus Aurelius, Către Sine:
,,(…) fă o descriere a oricărei închipuiri care încearcă să se înfiripe, așa încât să îți dai seama ce este ea însăși, în goliciunea esenței sale, s-o privești în întregul său și separat sub toate aspectele, ca să-i poți spune numele, precum și denumirea elementelor din care a fost alcătuită și a celor în care urmează să se descompună.
Căci, într-adevăr, nimic nu dă o asemenea măreție de spirit ca puterea de a pune la încercare, cu metodă și în lumina adevărului fiecare lucru din cele ivite în viață, de a le privi atât de pătrunzător, încât să-ți dai seama ce loc ocupă în univers, ce fel de utilitate prezintă, ce valoare are pentru univers, ce valoare reprezintă pentru un om, locuitor al celei mai de frunte cetăți, față de care celelalte apar ca niște mărunte gospodării.
Ai în vedere, totodată, ce obiect ți-a trezit interesul, din ce este alcătuit (…) și de care virtute am nevoie față de el, ca de exemplu: de bunăvoință, de bărbăție, de sinceritate, de bună-credință, de împăcarea cu mine însumi, sau de celelalte virtuți asemănătoare?
Prin urmare, trebuie să poți spune despre fiecare: ,,Acesta, de pildă, vine de la zei, cealaltă se datorește urzelii sau depănării destinului, ori unui concurs de împrejurări sau întâmplării, aceea însă vine de la unul provenit din aceeași tulpină, de la o rubedenie, de la un concetățean, dar care totuși nu cunoaște ceea ce este, pentru el, potrivit cu rânduiala naturii.”
Eu, însă, cunosc din ce motiv mă folosesc de aceasta, cu bunăvoință și cu spirit de dreptate, potrivit rânduielii naturale a comunității. Îmi propun ca scop și aprecierea a ceea ce nu este nici bine, nici rău, dându-le preferință în raport cu valoarea fiecăruia.”