Slujești un înveliș.
Calea lui Marcus, ziua 39.
Doi vânători mergeau prin pădure, la un moment dat, unuia i se face rău și cade ca secerat. Abia dacă mai respira. Colegul său dă un telefon la salvare, panicat strigă în telefon către cel de la 112: ,,E mort, colegul meu vânător e mort! Nu știu ce să fac!” Centralistul zice: ,,Calmează-te! Îți spun imediat ce ai de făcut. Mai întâi asigură-te dacă e într-adevăr mort!” Urmează 10 secunde de liniște în telefon, se aude un foc de armă. Apoi discuția continuă: ,,Gata! M-am asigurat. Acum ce să fac?”
Iar acum, hai să trecem la lucruri foarte serioase si profunde. Tratați cu seriozitate sensul următoarei meditații!
Meditația 3, din Cartea a III-a. Marcus Aurelius, Către Sine:
,,Hippocrates, după ce a tămăduit suferințe nenumărate, s-a îmbolnăvit și a murit. Chaldeenii, au prezis multora moartea, au pierit, pecetluiți de mâna destinului.
Alexandru și Pompeius și Caius Iulius Caesar, după ce au distrus orașe întregi din temelie, de atâtea ori și după ce au secerat multe zeci de mii de călăreți și pedeștri, în liniile de bătaie, ei înșiși, în cele din urmă, s-au dus din această viață.
Heraclit, după ce-a susținut atâtea discuții, despre distrugerea universului prin foc, umplând-i-se trupul de apă, a murit mânjit cu balegă.
Filosoful Pherecydes, socotit între cei 7 înțelepți ai antichității s-a stins mâncat de păduchi, iar pe Socrate l-au ucis alt soi de paraziți.
Ce înseamnă, atunci, toate acestea?
Dacă ai plutit către o altă viață, nici acolo chiar, nu lipsește providența divină.
Iar dacă, din cauza stării de insensibilitate vei înceta să mai înduri plăcerile și suferințele, vei înceta, de asemenea, și să slujești unui înveliș, mult inferior părții căreia fusese atașat, fiindcă una este cuget și rațiune, alta țărână și putregai.”

